Articol original pe jurnalul.ro

România încă se află la coada clasamentului European în privința igienei orale și a consumului de pastă de dinți. În continuare, foarte mulți români nu au acces la servicii stomatologice, iar asta se întâmplă din cauza lipsei banilor, a educației, dar și a faptului că, în mediul rural, cabinetele dentare sunt o raritate. Puțini sunt medicii stomatologi care au decis să se dedice îngrijirii celor de la sate, ducând adevărate campanii de informare și educare în privința sănătății orale.

s. Așa că, după terminarea studiilor, i-a fost clar ce avea să facă. “Ȋncă din facultate, părinții mei mi-au spus că dacă termin cu note mari, mă vor ajuta să ȋmi deschid un cabinet ȋn Răcari, județul Dâmbovița, localitatea mea natală. Vă dați seama că acesta este visul oricărui student la stomatologie, așa că am fost și mai motivată să ȋnvăț și să fac multă practică, să fiu pregătită să mă ocup de propriii mei pacienți. Dar să nu vă imaginați că a fost totul ușor după aceea, dimpotrivă. Țin minte că ȋn primele șase luni aveam câte doi pacienți pe zi. Eram foarte tânără și oamenii nu aveau ȋncredere ȋntr-un medic care abia terminase facultatea. Fiind ȋntr-o localitate mică, unde mai toată lumea se știe și vecinii vorbesc despre orice, pacienții mei au povestit despre problemele pe care i-am ajutat să și le rezolve, despre faptul că am avut răbdare cu ei și le-am explicat fiecare pas. Abia după aceea și-au făcut și alții curaj să vină la cabinet”, povestește Violeta Alecu. Cabinetul din Răcari a fost deschis în anul 2008, iar un an mai târziu VioDent inaugura un nou centru în localitatea Băleni, tot în județul Dâmbovița. Apoi, în 2011, a fost deschis încă un cabinet, în Chitila.

Tratament cu plata “pe caiet”

Deși intuise nevoile oamenilor din mediul rural, care erau nevoiți să meargă în cel mai apropiat oraș dacă aveau vreo urgență stomatologică, Violeta Alecu și-a dat seama că a făcut cea mai bună alegere în momentul în care a deschis cel de-al doilea cabinet VioDent, în Băleni. “Am căutat un spațiu din poartă ȋn poartă, vă dați seama că nu există agenți imobiliari ȋn sat, am făcut două credite pentru aparatura și amenajarea cabinetului. A fost un risc mare pe care mi l-am asumat. Dar, chiar ȋn prima zi ȋn care am deschis cabinetul s-a format o coadă afară de zeci de persoane. Nu-mi venea să cred. Ȋn primul an am avut peste 20 de pacienți pe zi, lucram de la prânz până noaptea, la 10, 11

Citiți articolul complet și original pe jurnalul.ro